Și așteaptă doar să vină la ea

A fost mai mult ca un experiment, s-a aruncat cu toată ființa în față și a așteptat rezultatele propriilor decizii. Și a așteptat, ca în fiecare lucru din viața ei, doar să vină la ea. Să-i acorde o notă sau un merit cât să știe cum să se simtă. Nu i-a priit la început acea eliberare excesivă pe care nu era obișnuită s-o simtă, în care nu trebuia să răspundă de nimeni și nimic, în care doar deciziile ei contau și de altfel acelea îi coordonau viața. Așa că i-a fost greu să aleagă singură, ci nu să aleagă cineva pentru ea, să meargă pe stradă și să nu vorbească cu nimeni ori să doarmă doar cu o pătură și o pernă. Aceste momente mici au ajutat-o să se dezvolte și să se aprecieze pe sine, să îi placă să-și petreacă timpul doar cu ea și să nu mai fie deranjată de propriile gânduri. Că s-a acceptat sau și-a inhibat atât de bine într-un colțișor al creierului gândurile și amintirile negative..nici ea nu știe. Nu se iubește, dar s-a acceptat.

Acceptarea asta sună atât de dramatic în anumite cazuri, precum cel anterior. Sună precum omul a cedat în sfârșit și a trebuit să-și accepte condiția sa de căcat. De parcă nimic nu mai este de făcut sau de schimbat și toți oamenii din societate trăiesc într-o bulă independentă care așteaptă să explodeze mai repede. Nu, acceptarea e o eliberare emoțională pe care ți-o oferi tu, ca individ, pentru că ai reușit să ajungi în punctul în care te recunoști și te respecți pentru ceea ce ești și de asemenea, în care realizezi de ce ești capabil și tocmai de aceea nu te oprești din a scoate ce-i mai bun din tine.

Ea, păi ea, ea și-a văzut de ale ei. Nu s-a simțit bine, nu a fost plăcut, dar a descoperit lucruri noi și bune și nu despre lume, ci despre ea. A reușit să-și dezvolte calități și să diminueze defecte doar prin comunicarea cu sieși. Pentru că timpul a fost prețios cu ea, i-a oferit oportunitatea de a se mobiliza, maturiza și de a petrece o perioadă nemaiîntâlnită până acum de existența sa. Pentru că înainte mereu a fost bombardată de gânduri negative și nu a avut posibilitatea de a reflecta asupra lor pentru că apărea altceva. Și nu era vina nimănui, nu era ea vreo sfântă ori ceilalți, doar personalitatea ei nu îi permitea să lase problemele să treacă de la sine, cel puțin până nu le mărunțea în mintea ei cât să îi provoace stări de rău. Astfel că acum a avut momentul să ia totul pas cu pas, să-și clarifice problemele cu sieși și acelea pe care le considera că le deținea cu alte persoane.

Nu e lumea mai minunată sau nu vede oamenii mai frumoși, ci poate doar mai realist și încă nu se simte împăcată cu anumite lucruri, dar e mai bine. Este un proces ce necesită timp și exercițiu care oricum nu va duce la niciun rezultat final, ci doar la o mică satisfacție interioară personală. Dar lucrurile mici contează, indiferent de faptul că încă sunt lucruri deranjante și care trebuiesc rezolvate, când încă are coșmaruri și îi este rău la detaliile insignificante. Trece timpul și așteaptă, ca orice lucru care a venit și a plecat din viața ei.