Staţi într-o seară de septembrie, la un ceai cu aromă de scorţişoară. Tu şi el. Udă până la piele, cu picioarele desculţe, învelită cu o pătură călduroasă, cu mâinile tale în mâinile lui. Să aştepţi doar să treacă timpul sau să rămâi într-o secundă anume, când el ţi-a zâmbit. Să vă uitaţi unul la altul, îi pui mâna în părul lui creţ şi începi să te joci cu el. Îl îmbrăţişezi ca şi cum ar fi ultima oară. Te sărută de parcă ar vrea să-ţi fure respiratia... Şi linişte...
Să nu scoţi un cuvânt, doar să asculţi ploaia măruntă şi deasă, care pare să nu se mai termine, asemenea poveştii tale fără sfârşit. Să-l laşi să te sărute uşor pe umerii zgribuliţi şi să mai bei o gură de ceai fierbinte.
